Arhivă | Octombrie 2009

Stefanut, mai increzator in fortele proprii!

Oare unde e Peto pe harta asta?!

Oare unde e Peto pe harta asta?!

Dupa cele 2 saptamani de tratament la Peto Institute din Budapesta, Stefanut s-a intors mai increzator in fortele proprii, mai intelegator, cu cateva miscari dobandite in urma efortului propriu si cu niste parinti mandri de el!

Nu a fost usor, eu ca mama, am dus zilnic munca de lamurire cu el, sa participe la program, sa se integreze in grupul de 5 baietei straini si sa imite conductoarele (profesoarele), care dealtfel sunt foarte amabile, zambarete, vesele si pline de entuziasm mereu. Cand vreunul din copii reusea sa faca ceva nou il aplauda, il incuraja si asta face minuni! Pe asta se bazeaza intreaga recuperare, prin cantec, joaca, dans si tot felul de mijloace vesele si atractive. Astfel copilul face singurel si gimnastica si logopedie si dans,  isi dezvolta simturile tactile cu diferite texturi (le pipaie, merg pe ele, etc), olfactive (li se dau diferite fructe, flori, frunze sa le studieze) si gustative (iau masa impreuna), invata miscari noi, sunete noi, chiar cuvinte sau propozitii. Obiceiuri cu care sa se deprinda si sa ajunga sa se comporte „ca oamenii mari”.

Conductoarea corecteaza pozitia

Conductoarea corecteaza pozitia

In doar 2 saptamani de „conductive education” Stefanut a invatat sa sufle, sa se dea tumba singur, sa arate imaginile cu degetul (arata cu pumnisorul inainte), vocale si silabe noi.  Este mai atent cand i se vorbeste, raspunde mai repede cand il chemi (numai de cate ori l-am chemat eu la locul lui in grup, dragutul!). Echilibrul i s-a imbunatatit datorita gimnasticii active (la sfarsitul programului urca si cobora cate trei etaje de scari singur singurel, doar tinandu-se de balustrada).  A recunoscut chiar si o culoare: albastrul!

Desi nu a „respectat” toate partile programului si a mai „tras chiulul”, piticul nostru a stat prin preajma grupului, a memorat, a vazut si a inmagazinat miscarile profesoarelor si a facut ce i-a placut mai mult mai tarziu, acasa, asa cum a putut el.  Bineinteles ca „BRAVO, STEFI!” spus de toata lumea cu entuziasm l-a facut sa fie mai increzator.

A fost putin 2 saptamani (9 zile de tratament), insa banii doar de atat ne-au ajuns. A fost o initiere si am vazut ca i se potriveste destul de bine terapia, altfel n-ar fi dat rezultate bune. Doctorii si conductorii de la Peto ne-au recomandat continuarea tratamentului si speram sa ne putem intoarce in primavara cand vom putea sta cel putin o luna. Depinde de cati bani vom strange pana atunci.

Doi luptatori!!

Doi luptatori!!

Intre timp vom continua recuperarea in tara, combinat cu ce am „deprins” in urma „educatiei” unguresti. Daca i-ati vedea fata micutului nostru in momentul in care reuseste sa-si dea singur sosetuta din picior sau cand dupa 10 min de chin in sfarsit isi da gecuta jos…  e foarte mandru ca EL a facut asta si mami si tati sunt si mai mandri de el! Si asta datorita recuperarii si a firii lui ambitioase.

Astfel, ni s-a ivit ocazia sa-i facem kinetoterapie aici in Brasov incepand de duminica, 25 oct 2009 timp de 12 zile, cu un kinetoterapeut foarte bun. Va avea 2 ore pe zi, in care ii va face trei terapii importante pt evolutia recuperarii: masaj, gimnastica si incheieturi.  O prietena buna (careia ii multumim mult) ne-a dat „pontul” acesta imediat dupa ce am sosit din Hu. Bani nu mai avem, insa suntem dispusi sa ne si imprumutam doar ca sa-i facem aceste 12 zile de proceduri.  Doar daca nu am primi o sponsorizare, ceva sau macar o idee cum am putea face rost de banutii astia. E vorba de 300 euro (250 terapiile si 50 cazare+masa terapeutului, caci nu e din Ro). Nu sunt bani multi, dar tocmai am cheltuit ce aveam strans in Ungaria si chiar am si imprumutat o mica suma sa ne descurcam!

Multumim celor ce vor sa-l ajute pe baietelul nostru si vor sa fie alaturi de noi! Vom continua tratamentele cu el indiferent ce! Multumim lui D-zeu ca da rezultate si intr-o buna zi va avea si el copilarie!