Arhivă | Iunie 2010

Cei Ce Trezesc România, Dorm…

Am preluat un articol, de fapt mai mult decat atat, un strigat de ajutor care m-a impresionat pana la lacrimi…. si tin sa-l impartasesc cu voi aici, in spatiul meu virtual.. spatiul meu „de strigate”:

Sursa: Aici

Suna cam asa:

Acest articol nu va plăcea lumii. Nu are cuvinte frumoase, nu are versuri şi gânduri ce păşesc printre melodii de inimi îndrăgostite. Acest articol va fi judecat aspru de cei cu nasul pe sus.

Totul pleacă de la cuvinte şi timp. Totul pleacă de la oameni care au puterea ca prin câteva simple cuvinte să facă o mulţime de alte persoane să meargă uniţi spre un ţel. Oameni pe care noi îi vedem vedete şi care, prin puţine cuvinte, pot schimba cursul unei vieţi.

Un copil bolnav se uită cu ochi speriaţi către părinţii ce nu mai au bani să îi salveze viaţa şi care se umilesc prin ziare de mâna a doua după ce s-au umilit cerşind pentru un ban întâi rudelor, prietenilor mai apoi străinilor din jurul lor. Un părinte se uită cu ochii ce arată un suflet înfrânt dar care luptă din inerţie către ecranele televizoarelor unde vedete vorbesc despre bine, despre cum lumea poate fi schimbată într-un loc frumos pentru fiecare.

De ce e nevoie de emisiuni de zeci de minute să vorbești despre cum vei ajuta cândva pe cineva când ai putea în toate acele minute ca vedetă să mergi la o emisiune şi timp de 15 minute de exemplu să citeşti o listă cu 15 persoane, să citeşti al lor nume, prenume, boală şi număr de cont pentru ca acele nume, poate nume de copii să nu fie nume pe care oameni îndureraţi să le scrie pe cruci în cimitire?

De ce de exemplu, cei ce fac matinale la TV şi trezesc aproape zilnic România nu o trezesc decât cu spectacol şi nu o trezesc şi la realitate oferind alte 15 minute pentru a citi alte 15 nume de oameni care pot fi ajutaţi în acea zi să spere la viaţă?

De ce e nevoie de baluri de caritate şi prelegeri de zeci de minute pentru a enunţa o situaţie gravă a unor oameni fără speranţă când e de ajuns un singur cuvânt pe care eu cred cu tărie că e lăsat de cei cu nevoi ca ultimă variantă. E vorba de “Ajutor!”. De ce nu e de ajuns pentru noi ca români acest cuvânt din partea cuiva care are în inimă mai mult moartea ce vine curând a cuiva drag şi preferăm să mergem la dineuri de la care să plecăm enervaţi că nu era acolo şampanie?

De ce oferim zeci de lei pe reviste să vedem vedete în ipostaze tâmpite în care de multe ori îşi arată non valoarea şi nu dăm un sms, ce valorează un sfert din preţul acelei reviste, pentru a aduna bani pentru un om care nu mai cere deja medicamente, ci doar pâine?

De ce vedetele nu au rubrică pe site-urile lor pentru a ajuta cazuri ale unor oameni cu nevoi şi au în schimb rubrici în care cer ajutor pentru voturi pentru topuri la radio? De ce lor li se oferă ajutor în cazul acesta şi sute de oameni apasă butoane orbeşte pentru ei? Cred că ar trebui ca pe lângă petiţiile care împânzesc profilele vedetelor pe twitter, facebook, pagini web personale şi mass-uri pe mess în care cer drepturi de artişti să scrie petiţii în care să ceară să li se impută un procent din banii pentru prezenţa la emisiuni unde râd şi fac playback, bani care să meargă spre oameni ce trăiesc fără să mai aibă o viaţă… O vor face vreodată?

Vreau să vorbesc în acest articol despre timpul când poţi oferi ajutor cuiva.

Nu contează în ce constă ajutorul, ci când îl oferi. Degeaba ajuţi o familie să treacă peste decesul copilului lor ducându-le zahăr şi arpacaş pentru colivă când puteai să foloseşti 30 de secunde din timpul tău ca vedetă în care poate bei doar un ceai dietetic şi să încerci să ajuţi ca pruncul lor să nu moară. În ritmul acesta vom trăi într-o Românie plină de cruci puse la capătul unor morminte micuţe.

De ani de zile ne bălăcim în mocirla unei societăţi care atunci când îşi miroase propriile mizerii simte în schimb parfum de trandafiri şi se minte că totul se poate realiza.

Dacă pasă cuiva, trimiteţi acest articol vedetelor la care aveţi acces.

Articol preluat de pe http://denisthelover.blogspot.com
Articolul acesta nu are aprobarea legală a Mihaelei Rădulescu pentru postare, nu reflectă vreo poziţie oficială a Mihaelei faţă de enunţul acestuia şi nu denotă în nici un fel vreun atac la vreo personalitate din România din partea Mihaelei Rădulescu sau a cuiva din anturajul apropiat acesteia. Am postat acest articol aici doar pentru a culege impresii despre situaţia prezentată în cele scrise mai sus în încercarea de face un bine unor oameni care nu au poate puterea de a scrie mesajul lor de ajutor iar anumite exprimări sunt folosite ca figuri de stil.

Sunt un mic .. pestic!

V-am spus pana acum cat de mult imi place apa si mai ales sa ma balacesc in ea? Ei bine, o iubesc!!!

De ziua mea a vrut mami sa organizeze o petrecere cu copii in.. piscine.  Dar, pentru ca vremea nu a fost potrivita pentru baie, a fost amanata balaceala. Cum a sosit prima canicula, ai mei parinti au scos piscinele din dotare (cea mica primita de ziua mea de la nasici, iar cea mare cumparata acum cativa ani de matusica mea Cristina), le-au intins in curte si ne-am balacit o zi intreaga. A fost super! In cea mica apa a fost mai calda, deh, daca e mai putina apa soarele o incalzeste mai repede. Asa ca repede ne-am scaldat in ea sa ne treaca pofta.  Pentru prima data mi-au pus colac (pana acum nu il suportam) si aripioare si am stat singurel in apa. Bine, nu singurel ci cu companie: Ionela si Mariuca (doua fetite de pe strada mea) si Vlad, zurliul meu verisor. Asta la inceput, in piscina mica, unde ne-am zbenguit si ne-am stropit cu apa, ne-am jucat cu mingiute, lopetele, galetuse si stropitori. Mami a vrut sa ne protejeze de prea mult soare si a intins un acoperis tot asa de gonflabil ca si piscinuta, sperand ca vom sta cuminti si ne vom juca sub el. Insa, abia a reusit sa prinda in poza doua-trei cadre cu acoperisul ca l-am si dat jos. Nu-mi placea mie, ce vreti? Mai bine sub cerul liber, caci doar ne udam si trebuia sa avem caldura apoi! Nuu?

Dupa un somnic zdravan de pranz, timp in care apa din piscina mare a ajuns la destule grade cat sa fie suportabila :D, am deschis usa la casa si… surpriza! Piscina cea mare, de data asta, era plina cu ai mei (tati si mami) si fetitele. Vlad plecase intre timp la o alta baie. Vazandu-ma mami in usa, a alergat sa ma ia si pe mine langa ei (intre timp pusesera nitica apa calda de la robinet) in maaarea cea mare care era piscina Mare! Incet-incet m-am obisnuit cu gradele mai putine din apa asta fata de cea de dimineata si am inceput a doua zbenguiala. Dar asta e alaturi de mami si, mai ales, tati, care-mi face niste bulbuci superbi pe sub apa! Sunt exaltat cand il vad ca-si vara capul si scoate muuulte bule la suprafata, chiar in dreptul meu. Apoi, tacticos, il imit si reusesc sa fac si eu un balonas acolo. Macar incerc…

La bazinul mare de la „Paradisul Acvatic” (unde avem gratuit de doua ori pe saptamana) stau mereu cu ochii pe tata, il imit cand inoata, ma rasucesc exact cum face el. El ca un peste mare, iar eu ca un.. pestic.

Imi place apa si de mic ma balacesc pe unde m-au tot dus ai mei. Ba la Amara, in lacul acela sarat, ba la „Baile Felix” in strandurile si vanele cu apa termala, calda, ba la piscine si piscinute si nu in ultimul rand in Marea cea Mare si „Neagra”. Se spune ca este hidroterapie si ajuta trupusorul meu sa devina puternic si ferm, exact de ce am nevoie mai incolo. Deci, cu mic, cu mare, va trimit pe toti la …. baie!

Cu drag, Stefanut! 🙂

P.S. A doua zi a continuat balaceala cu inca trei iubitori ai apei, Cristina, Marius si Vladut,dragii mei unchi si verisor! Poze n-avem dar a fost foarte frumos, am avut si „mingie care stropea cu apa” si „pista stropitoare” pe care faceam intrecere. Abia astept canicula in weekend!

Am semnat in cartea de oaspeti

Pe parcursul celor cinci perioade de recuperare in Clinica din Truskavets, Ucraina, impreuna cu Stefi am semnat in cartea lor de oaspeti.

Dar sa va prezentam in ordine cronologica si dpdv al evolutiei lui Stefanut:

 

grasanu' lu' mama

Primul tratament (martie-aprilie 2008) a fost la aproape doi anisori, cand doar putea sta in sezut si aproape mergea de-a busilea (click pe „Primul”)

Tin minte la intoarcerea in tara, a  doua zi l-am pus pe Stefanut in calutul lui din lemn (balansoar) primit cadou de la bunicu’ si ma pregateam „sa-i fac vant” cand, incepe singur si pune calutul in miscare. Bucuroasa l-am pozat (aici) si l-am trecut si pe calul alb cu rotite. Mare mi-a fost uimirea cand Stefi l-a urnit si pe acela din loc si a „masurat” camera calare pe el.  Lacrimile mi-au curs fara sa ma-ntrebe si imediat dupa poze l-am „sufocat” pe smecheras, strangandu-l tare, tare in brate. Eram impacata si bucuroasa, se vedeau imbunatatiri.. mari!

Mergea sustinut

A urmat al doilea tratament (iulie 2008), pentru care, din motive independente de noi, mesajul si poza lipsesc cu desavarsire din guestbook.  Dar am postat alaturi o poza cu el, atunci.  Ca era tare scumpic! A fost un an bun,2008,  deja din a doua sedinta de recuperare Stefi mergea in picioare sustinut (de manute, tinandu-se de pat, chiar si de perete), am fost foarte incantati. A fost anul in care Stefi s-a nascut din nou. A fost un an al progreselor, al bucuriei de a-l vedea pe piciorusele lui. A fost si a mai urmat…

Al treilea tratament (octombrie 2008), a fost  surprinzator si de neuitat! Pentru ca era tare agitat si in loc de cuvinte scotea „urlete”, Stefanut a fost poreclit de Tania, apoi ceilalti terapeuti, Tarzancik (Tarzanel). Am fost foarte surprinsi si tare bucurosi  in momentul in care am deschis usa camerei (505), in care eram cazati si in care fusesem cazati si in iulie. De ce? Pentru ca Stefi „s-a pornit”!! S-a smuls din mana mea si a plecat in mers vioi sper capatul celalalt al camerei. A ajuns acolo, s-a oprit, s-a intors incantat spre noi, apoi si mai vioi, a venit iar pana la usa. Se citea bucuria in ochii lui, dar mai ales in ai nostri. Slava Domnului, Stefi mergea!

tunsulicul... Tarzancik!De la al patrulea tratament (iulie 2009) deja are poza in picioare, singur-singurel. Dupa 7 luni de la precedenta sedinta din Ucraina, Stefanut putea urca scrile (cu sprijin), incepuse sa mearga mai repede, mai sigur, sa nu mai cada si sa aiba un echilibru general mult mai bun (se invartea in loc, cara lucruri mari si grele (pt el), arunca mingia cu mainile, etc) Bravo, puiutul nostru si multumim medicilor si terapeutilor din Truskavets. Intr-adevar, se face „treaba” acolo!

Al cincilea tratament (mai 2010) a fost de curand,  cand Stefi deja este un mic soldatel, serios si sigur pe piciorusele lui. S-a schimbat mult fizic, dar si psihic (aici a contribuit mult recuperarea din tara din ultimul an:  logopedia, gradinita, compania animalelor de casa  si a copiilor, calaria,  grija, inotul si bucuria de a se juca in apa  si atentia celor din jur). De data aceasta, la revederea Clinicii, a Truskavets-ului,  Stefi a inteles ce il asteapta. A recunoscut terapeutii, prietenii arabi, lucrurile si jocurile (jucariile) preferate, etc.

A crescut frumos si multumim tuturor pentru asta!

Va urma.. Al saselea tratament, speram si ultimul!

Vom avea recuperare la domiciliu, asigurata de stat!?

Azi dimineatza am avut surpriza placuta de a primi pe mess de la o buna prietena si „colega de suferinta”, urmatorul link:

http://www.realitatea.net/copiii-cu-handicap-vor-beneficia-de-servicii-de-recuperare-la-domiciliu_717578.html

E vorba de un proiect de aprox. 3 milioane de euro al ANPFDC, cu finalitate in luna octombrie a.c., prin care 1.000 copii cu dizabilitati din 18 judete ale tarii vor beneficia de recuperare la domiciliu, asigurata de o echipa de specialisti. Dar mai bine cititi voi dand click pe linkul de mai sus. Doaaamne Ajuta!

Sursa: Realitatea.net

Progrese, progrese… la 4 anisori, 1 m si 2 cm inaltime si 19 kg!

Ne laudam cu progrese si nu mici, ci destul de importante. Chiar la aniversarea a 4 anisori, Stefanutul nostru a invatat ceva nou: sa sufle. Dar sa sufle tare! Cu obrajorii umflati si buzitele stranse, a reusit sa stinga cele 4 lumanarele de pe al lui tortulet, incantat si el ca si „marea adunare” ce-l inconjura. La sfarsit sampania de copii a izbucnit si paharele s-au umplut de bule colorate si parfumate, spre deliciul vecinutelor aflate la petrecere (si al lui Vlad). Adultii au fost spectatori, doar din tort le-am dat „sa guste”, restul la pitici. A fost desmatul lor, demential.

Dansul pe sub „cordelina”, iar a incantat pe mama Stefanutului si pe fetitele prezente, cand Stefi tasneste din spatele fetelor sa treaca pe sub cordelina. Dar nu c apana acum in pas alergator si nestiutor, nu, nu.. ci cu pieptu-i vanjos inainte, incetinel-incetinel, cu mutrita de Don Juan cu gropite-n obrajori, de ti-era mai mare dragul sa-l privesti. Un murmur de uimire si rasete s-a lasat apoi peste „imensa” curte de 500 mp cu tot cu casa a Stefanutului. Cei doi motanei asteptau cumintei pe un sac incalzit de soare, dupa trei ore de alergaturi si strambe date de copii. Dar nici „dansul pinguinului” nu a fost mai prejos, cand fetele se tineau de mijlocel si „hop, hop”, in frunte cu Stefi dansatorul, topaind doar ajutat de mamica lui. Cateva topaituri le-a executat si de unul singur, insa inspre poarta, crezand ca mergem la calul vecinului. Neah, petrecerea nu s-a incheiat inca. Doar avem invitati. Nasi, fini, bunici si vecini, matusici si pisici, toti trebuie serviti! 😀 (-am gasit alta rima).

Caci demult nu i-am mai avut in asa formatie  (aproape) completa, mi-am permis sa fac o poza de grup cu d’alde Moise si anexele. O sa ramana „la dosar” pan’ la anu’ cand speram sa fie tooot neamul adunat. Inca de p-acum va chemam, cu mic, cu mare!

Deh, copiii au obosit, dar cei mari s-au incins! Vremea a fost minunata pentru puiutul sarbatorit, iar invitatii cu voie buna. La sfarsit s-au desfacut cadoutele, Stefi alegand din toate cutia de kinder plina de ciocolate, pe care tacticos a plimbat-o peste tot, ca pe un animalut… sau ceva de genu’. Ciudata indeletnicire, abia astept sa-i gasesc „noima”. Poate cand va vrea sa vorbeasca, sa ne uimeasca si pe noi cu logica lui beton, haoiasa si surprinzatoare!

Pana atunci, sa mai ridicam un pahar in cinstea lui Stefanut si sa-i uram in cor „Multi ani, traiasca!” cu sanatate la maxim!

Am incalecat pe .. sa si v-am povestit astfel :p (caci dupa ce au plecat invitatii tot m-a santajat si a primit ce a vrut, sa se urce in caruta vecinului. Nah!