Arhivă | Ianuarie 2011

2011 in forta! (wish us good luck!)

Au trecut sarbatorile de iarna, a fost frumos, ne-am odihnit (parca am stiut ce ne asteapta), a trecut si Rev-ul si am intrat in noul an, 2011  cu vaccinarea lui Stefanut  (Prevenar 13) reintorcandu-ne totodata la ce „ne arde” mai mult si anume,  recuperarea lui! Am inceput in forta anul, in numai o luna au fost foarte multe schimbari in viata noastra, atat sociala cat si profesionala. Bineinteles ca vindecarea lui Stefanut a ramas in continuare cel mai important aspect de rezolvat.  Astfel am dat peste o informatie demuuult cautata. Metoda Ponsetti. Va intrebati ce-i aia… ei bine, este acea metoda nonchirurgicala de corectie a piciorului var-equin (clubfoot) de care aflasem cu vreo doi-trei ani in urma ca se practica in Iowa, USA in schimbul a 10 000 euro.  Dupa cum se vede din lista de diagnostice a dragutului nostru baietel, picior var-equin stang este printre ele. De la 5  zile a fost manevrat, masat, ghipsat, lucrat de diferiti medici, terapeuti, a purtat mereu ghete ortopedice si noaptea orteza fixa de glezna-piciorus, plus miscare in apa calda si masaj dupa. Uff,  multe…

Pana acum piciorusul nu s-a indreptat asa cum ar trebui sa fie,  insa acum avem speranta ca anul asta, 2011, va fi cel in care Stefi va avea piciorusul stang.. drept! Urmarind mereu date de orice fel despre metoda Ponsetti, am avut bafta sa dau peste un forum unde erau informatii despre primii (si singurii ) doi medici care practica aceasta metoda IN ROMANIA! Unul in Bucuresti si altul in Cluj. Cautand dupa numele domnului doctor din Cluj (Dan Cosma),  am gasit datele de contact direct de la cei care l-au „instruit” in Iowa si, cu mari emotii, l-am sunat.  Domnul doctor (foarte cumsecade) a ascultat cu atentie ce am avut de zis si ne-a programat pe 25 ianuarie (marti), la „Spitalului de Recuperare” Cluj.  Dupa un drum de mai bine de 11 ore dus-intors (multumim Crista si Marius pentru ca ne-ati dus si ne-ati „suportat” stoiceste pana acolo si-napoi!), am aflat „vestea cea buna”, cum ca dupa 4 ghipsari si o miniincizie a tendonului lui Ahile (cu anestezie doar locala) piciorusul va fi ca si cel drept. Si toate astea gratis, cu bilet de trimitere de la medicul de familie. Nu stiu cum sa va spun, dar doi ani si ceva a fost ca un vis pentru mine sa pot gasi pe cineva care sa-i aplice fiului meu metoda aceasta.  Bineinteles ca nu-mi vine sa cred nici acum cand scriu ca il va indrepta (am asteptat prea mult sa se intample), insa sper din tot sufletul ca va fi bine si pornesc cu ganduri pozitive si optimiste. Si cu cateva sedinte de fitness inainte  😀 (Stefi cantareste 21 kg si va trebui carat…)

Asadar, incepand cu 1 martie, deci odata cu venirea primaverii, Stefanut si noi vom avea cel putin cinci saptamani de „trai” cu piciorul stang in ghips. Avem iar ocazia sa demonstram ca ne descurcam de minune si cu piciorusul in ghips si vom continua pe cat putem si logopedia si gradinitia. Spun „din nou” pentru ca a mai avut piciorusul in ghips chiar imediat dupa ce a iesit din maternitate si pana pe la 3-4 luni. Apoi ne-am chinuit pana la 6 luni cu niste atele.. in fine, greu..

Dar acum e altceva. Metoda Ponsetti este brevetata si practicata cu succes in toata lumea (vezi link-ul de la inceputul articolului), piciorusul este „binisor” (vorba domnului dr Cosma) in sensul ca tot ce s-a „lucrat” la el l-a mentinut flexibil si se preteaza metodei, cu toate ca varsta „pacientului” este inaintata. Dupa 4 ani se considera mare copilul pentru ca aceasta metoda sa fie eficienta, in cazul in care nu s-a facut nimic pentru picior. Deci noi n-am stat degeaba nici pana acum si nu vom sta nici de acum incolo… Primul ghips va sta doua saptamani pe picior, dupa care inca patru marti la rand vom face drumul Cluj-Brasov pentru schimbarea ghipsului in celelalte pozitii pana la indreptare. Va fi obositor si pentru Stefan si pentru noi, insa ne vom descurca si vom trece si peste asta, asa cum am trecut prin multe alte momente grele de pana acum.

So, wish us good luck si spor la treaba!

Thank you!

Anunțuri

A mai trecut o zi…

..din calendar. Sfantul Stefan.  A trecut repede, dar a fost frumos. Din 3 motive, care mai de care mai dragut.

Primul. E ziua intregii familii. In primul rand, a lui Stefanut, apoi al parintilor (Raul Stefan si Ionela Stefania), al bunicii (Stefana), al finutei (Bianca Stefania) si al pisici…lor (ar fi urmat, ca sa aiba „rima”, dar deja le cheama Miu si Piu).

Al doilea motiv, am avut tort! Yeeeey! Si nu orice tort, ci unul primit in dar de la strabunica lui Stefan, in varsta de 78 ani (sa ne traiasca!) si de care a fost Stefanut f. f. incantat (si de tort si de strabunica, pe care a „topit-o” de atatea imbratisari si „mutrite” in cele cateva zile de sarbatoare cat a stat la noi). In plus, am fost si am ales tortul impreuna, un moment foaaarte important! Stefanut l-a carat la masina (in ultimul timp este extrem de incantat de zile de nastere si torturi, un nou hobby de-al lui), s-a si asezat un pic pe el si a turtit „minunea” de carton in care era asezat si astfel si piscoturile si un sfert din lucratura de pe el le-a deplasat cu vreo 10 grade, dar nu-i bai ca le-am rearanjat acasa :p). Odata ajuns in siguranta, pe masa din bucatarie, tortului i s-a cantat tare si cu multa veselie binecunoscutul „multi ani traiasca” („Mu-ta-ta-ta-taaa, Mu-ta-ta-ta-taaaa, Taaa-tuu-taaaaa” in limbajul Stefanesc :D). Ce mai, eram 4 insi in jurul tortului, dar paream un trib amerindian in jurul protapului. Spre seara s-a marit „tribul”, f muuult, cu cei dragi noua.

In sfarsit, al treilea motiv de bucurie au fost cadourile pt Stefan (si nu numai), care curgeau valuri-valuri…  cel mai haios a fost un Zuzu Pet in forma de hamster care umbla prin casa de nebun si chitaie, sforaie, maraie, paraie, etc. F dragut si chiar il poti confunda cu un animalut de companie! Insa Stefanutului nu i-a placut pet-ul asa tare cat s-a bucurat de imensul uscator de rufe :)) primit de noi, parintii, caci pe cel vechi il legasem cu sarma sa mai stea pe picioarele lui, in asa hal il adusese strengarul nostru.

Din pacate gerul de afara de atunci nu ne-a lasat sa-i oferim lui Stefanut bucuria de a-l calari pe Zorro si nici cea de a-l duce la inot, asa ca am fost la buni Stefana si am urat-o si „colindat-o” si pe ea (iar pe bunicul l-am „batut” scurt la table!), intre doua „randuri” de musafiri foaaarte bine veniti!

Multumim tuturor ce ne-au felicitat (telefonic, email, sms, viu grai, etc..) si va dorim asemenea!

Va spun, „cred in Mos Craciun!”

Da, Mos Craciun exista si nu e un mos imbracat in rosu si cu barba din vata, cum l-au creat cei de la Coca-Cola (asa am auzit). Este un „spirit”! Ca si Dumnezeu, Alah sau Lampa lui Aladin (cam nepotrivita alaturare).  Mosul face sa fie deosebita sarbatoarea Craciunului. Si l-a facut si pe Stefanut sa creada in el…. forever! Dar sa va povestesc:

In agitatia sarbatorilor, deci in apropierea zilei de 25 decembrie, am primit bonuri cadou de la firma si ne-am dus intr-un magazin mare (nu dam nume) sa cautam cadou pentru piticul nostru. Greseala (credeam noi atunci) a fost sa-l luam si pe Stefi cu noi la cumparaturi. De cum intram in „superhipermarketul” impodobit de sarbatoare „ne sar in ochi” doi caluti din plus foaarte mari! (erau pusi acolo „la oferta!”) Norocul meu (caci tati inca nu sosise)  si al calutilor a fost ca Stefi era incarcat in carucior, astfel nu s-a putut repezi la ei sa-i „jumuleasca”. Cu tact, am trecut de cai (pretul fiind destul de piperat), cu promisiunea ca ne vom intoarce la ei dupa ce mai dam un ocol raionului de jucarii. Zis si facut.  Am plecat de acolo si cum ajungem la raionul de jucarii un strigat rasuna din gura lui Stefi si toaata lumea prezenta ne fixeaza curioasa. Ce-o fi? O duzina din aceeasi caluti maro din plus zaceau pe raftul de sus, aliniati frumos ca de parada! Caci parada am facut noi in magazin in seara aceea datorita lor. Asa ca iau un cal de pe raft si il asez cu grija pe carut, spre deliciul si incantarea lui Stefi, care imediat incepe si dezmiarda calul si il imbratiseaza, de ti-era mai mare dragul sa-i privesti.  In sfarsit a tacut multumit si ne-a lasat si lumea in pace. Insa, cum a sosit tata a inceput iar agitatia si bucuros Stefi i-a prezentat noua lui achizitie (asa credea el). S-a bucurat si tata de bucuria lui si a fost de acord sa-l luam cu noi acasa pe calutul maro. Insa… din alta parte, unde a vazut el ca era mai ieftin 🙂 Cred ca la Polul Nord… 😀

Asa ca il imbrobodim pe Stefan ca trebuie sa mearga la culcare calul si maine dimineata venim sa-l luam (fara succes ca tot a urlat), il iau pe sus pana la urma si fug cu el la masina. Din fericire s-a linistit repede caci in masina era o pereche de bocancei noi nouti primiti in dar chiar in ziua respectiva de la niste prieteni dragi (multumim,  PRIME Brasov) si care i-au atras atentia imediat. Insa dezamagirea i se citea pe fata…

Asaaaa, vine seara de Ajun si calutul cumparat intre timp de tati tot din superhipermarketul impodobit, caci unde era mai ieftin se terminase (s-au dat bine caii anul asta :p), astepta sa vina un Mos sa-l daruiasca stefanutului. Bineinteles ca l-am pus bine sa nu dea piticul peste el intre timp. Nu stiu cum s-a potrivit, ca am reusit sa avem si Mos si prieteni in jur, sanatate mai ales (cel mai de pret dar) si muuulta voie buna, in scurtul timp pe care l-am avut pt pregatiri. Spiritul Mosului, as zice !?

Ne sunam prietenii sa stabilim ora sosirii Mosului si locul, ne imbracam toti piticii, las sarmalele pe foc si bunicuta sa le pazeasca, arunc pe stefi costumul de la serbare, tata ascunde bine toate cadourile in masina si ne trezim cu totii in jurul bradului si al Mosului cu pricina… Toti copiii cu ochii bulbucati la Mos, Stefi bineinteles ca sare pe el sa-l ajute sa imparta cadouri, asa ca il ia pe el primul in primire. Il pune sa zica o poezie ca sa primeasca un cadout. Stefi incerca sa-i explice ceva in limba lui, Mosul vroia poezia.. pana la urma il lamurim mai multi adulti in cor ca Stefi nu poate vorbi bine si Mosul se linisteste (deh, mos, ce sa-i faci) si cauta cadoul lui. Incepe cu ce e mai mic si la urma apuca magaoaia de calut impachetat intr-un sac mare si i-l da lui Stefanut. Asta micu’ ramane masca si mut de uimire. Cand descopera ca este acel cal pe care l-a lasat in magazin dormind, topaie si tipa de bucurie! „De-acum crede in Mos Craciun, orice-ar fi!” (spune tati multumit de reusita)

Si, sincer, fara ajutorul lui nu am fi reusit sa ii gasim ceva sa-i placa asa de mult si sa il si surprindem. Totul a fost „pus la cale” de Mos 😉

Asa calare pe calut, piticul nostru a urmarit cum si ceilalti copii se bucura de darurile primite, apoi tot calare s-a asezat in jurul Mosului pt poza de grup.

Va spun, timp de o saptamana oriunde mergeam il cara si pe „Filip” dupa noi. Il hranea, il punea sa faca nani pe jos in camera lui, chiar il invelea cu paturica lui preferata..  insa cel mai haios era cand il lua de ham si il tara peste tot dupa el, de parca ar fi fost viu (calutul). Acum e mai cumpatat insa trebuie lasat Filip acolo unde e locul lui. Daca ne atingem de el, iese scandal :p Deh, acum e al lui (vorba unei prietene dragi).

Si-am incalecat pe o sa si v-am spus povestea.. Mosului!