Arhivă | Septembrie 2011

… but what’s next…?

Pentru ca „toamna se numara bobocii”, anul acesta va fi si Stefi boboc la gradi.  Pana acum  a absolvit de doua ori si jumatate grupa mica la gradi romano-germana „Heidi” Brasov (cu diploma!), prin imensul ajutor pe care ni l-a dat Ralu, directoarea gradinitei, Cristina matusica si tot personalul de acolo. Mii de multumiri si tot respectul! Stefanut va iubeste si Heidi va ramane mereu „gradi a lui de suflet”. Insa de luni, piticul nostru va incepe timid grupa mijlocie, la gradinita nr. 9 din Brasov. Va fi prezent la activitatile grupei insa va primi ajutor si va face terapie logopedica cu personalul deosebit de la Centrul scolar pentru educatie incluziva de recuperare hipoacuzici Brasov, in special cu Dna logoped si psihoterapeut Angela Timus, cea pe care Stefanut cu atata drag o striga „Anlela”. Avem mari sperante ca dna Angela sa ii fie profesor itinerant in continuare spre invatamantul de stat. Multumim, „Anlela”!

Am ales aceasta solutie pentru ca ambele institutii sunt sub acelasi acoperis, iar terapia celor de la Hipoacuzici, combinata cu frecventarea activitatilor din gradinita de stat (cu copii auzitori) ii va face foarte bine lui Stefan. Din pacate, in urma investigatiilor facute la Spitalul „Sf. C-tin” din oras, s-a depistat ca Stefan are ambele timpane plate (rigide).  Astfel, auzul lui este afectat  intr-o oarecare masura. De aceea, o alta necesitate pentru aceasta toamna este operatia de polipi. Dl. Dr. Sorin Sabau din cadrul spitalului se va ocupa de operatie si ii va face si toate testele necesare  in timpul anesteziei generale (spitalul fiind dotat cu aparatura complexa in domeniu). Stim ca va fi o anestezie generala care implica riscuri, insa operatia de polipi il va ajuta cu siguranta iar sub anestezie vor putea fi facute toate investigatiile audiologice care vor stabili nevelul si calitatea auzului lui Stefan. Costul investigatiilor si operatia vor fi suportate in totalitate de Fundatia Spitalului Sf. Constantin din Brasov ( din fonduri pentru ajutorarea cazurilor sociale sau defavorizate) si  carora le multumim din suflet.

Insa de polipi ne vom ocupa dupa doua saptamani de recuperare intensiva prin gimnastica si masaj, caci si piciorusul var-equin are nevoie de atentie speciala in perioada aceasta. Datorita episodului de recuparare (care ne costa 300 eur dar isi merita toti banii), combinat cu terapia dlui Kovacs si cu exercitiile facute de mine acasa, s-ar putea sa scapam de operatia de la Cluj, de care am vorbit intr-un post anterior. Doamne Ajuta! Daca va fi asa sau nu, vom afla pe 4 octombrie, cand trebuie sa ne prezentam la control la Cluj.

Asadar, dupa logopedie intensiv, gimnastica intensiv (cel putin doua sapt de acum incolo), operatia de polipi va veni sa ne mai linisetasca si sa ne pregateasca pentru si mai multa recuperare. Si aici o sa fac o paranteza. De la 3 anisori de cand l-am operat pe Stefanut de strabism convergent, starea lui psihica si mentala s-a imbunatatit simtitor. Asta din cauza ca a vazut mai bine. Acum, la 5 ani, il vom opera de polipi si, speram noi, va auzi mai bine. Asadar, in scurt timp Stefan va trebui sa-si ajunga colegii de clasa mijlocie si sa ii si intreaca la „invatatura”. :p Nu-i asa?…

… iar daca da Doamne-Doamne si Stefan va face fata perioadei incarcate ce tocmai incepe, ne pregatim sufleteste si materialiceste pentru doua terapii mai scumpe dar cu succes garantat. Delfinoterapia in Turcia si inca o sedinta de recuperare la CLinica Internationala din Ucraina. Pentru acestea ar fi nevoie de 2500 euro (Turcia), respectiv 3500 euro (Ucraina). Sunt multi bani, insa daca tragem linie si adunam cati bani am investit pana acum in sanatatea micutului nostru, nu mai pare asa o suma mare. Pentru ca deja 1000 euro ii avem, venim si va rugam pe voi, cei ce mereu ne-ati sustinut, sa dati sfoara in tara, sa ne sustineti si ajutati in continuare. Va multumim!

Iar ca sa reusim ce ne-am propus pentru a-l face mai bine pe Stefan si pe alti copilasi ca el, am demarat infiintarea unei Asociatii umanitare care deja ii poarta numele: Asociatia „Stefan V. Radulescu”. Dar despre asta in articolele urmatoare…

Ce-am facut vara asta…

Pentru ca vara s-a sfarsit si pentru ca deja avem planul de recuperare gandit pt toamna ce abia a inceput,  ar fi cazul sa facem o trecere in revista a celor intamplate vara asta, ca sa le stiti si voi, dragii nostri prieteni de suflet.

Incepem prin a va informa ca avem o noua urna pentru Stefanut, amplasata la Muzeul Cetatii Rasnov, cu sprijinul Dlui primar Adrian Vestea si a Dlui Samo, „strajerul Cetatii”, un om cu suflet mare care l-a indragit pe Stefanel (asa il striga) din prima clipa si care ne-a „infiat” urna cu mult drag si deschidere.  Cu grija a confectionat un suport pe usa micului sau muzeu ca sa poata fi urna in drumul turistilor, astfel donatiile vor fi mai generoase. Multumim domnule Samo si tuturor ce ne ajuta sa-l facem mare si sanatos pe Stefan!

Ca tot am ajuns la multumiri,  tinem sa multumim din suflet Dlui Adrian Cismigiu, un om deosebit pe care nu il cunoastem, insa care ne-a donat de curand o suma frumusica in contul lui Stefanut, exact cand aveam cel mai mult nevoie de bani pentru micut. Dealtfel, multumim fiecarui donator in parte, indiferent de suma. Orice banut ne apropie pasii spre un Stefanut mai sanatos.

Astfel am reusit ca in miniconcediul de 5 zile al nostru, sa mergem cu Stefan la o cura de namol si aerosoli, la lacul Techirgiol in Eforie. Doar atat am reusit din prima de concediu, banii din conturi fiind strict pentru sedintele de kinetoterapie, logopedie, psihoterapie si controale medicale. Caci avem planuri indraznete pentru toamna….

Insa va spuneam ca am ajuns la namol…  demult tanjeam sa ii mai facem o cura cu namol, asa ca de cum am ajuns pe litoral, am si luat directia lacului cu pricina. Stefan nu si-a mai amintit locul, deh, au trecut doi ani si.. , insa cum a vazut „troaca” cu namol, s-a transformat brusc intr-un „porcusor” haios si  vesel. Nefiind singuri pe-acolo, pe toate „tanti”-ile pe care le prindea langa troaca, hop, le mazgalea si le facea sa-l indrageasca si mai mult (e si cazul dnei din poza).  Partea mai dificila era cand trebuia sa incetam operatiunea de ungere pt a-i lasa loc soarelui sa usuce namolul. Daca nu aveam cu noi lopetele si galetusi,  Stefi ar fi fost mereu uns… buna inventie jucariile astea pentru nisip! Dupa vreo douazeci de castele de nisip, daramate si recladite, inca vreo tura-doua printre cearceafurile celorlalti cu grija (a mea nu a lui Stefan :D) sa nu le umplem de nisip/namol, fugeam in balta sa ne spalam. Asta era iar o activitate iubita de pitic, caci este un „pestic” si jumatate. Ce ne-a impresionat a fost prezenta in apa a unor mici viermisori, care, dupa spusele unui turist mai informat ca noi, se pare ca pisca omul si il „vaccineaza” impotriva mai multor boli. Sa fie adevarat sau nu, nu stiu. Insa prezenta lor nu a mai fost o problema pt noi dupa ce am auzit „stirea”. Deci doamnelor si domnilor, vaccinati-va la Techirgiol, e mult mai sanatos! Asa….

… cat despre aerosolii care fac bine bolilor respiratorii specifice zonei unde ne-a lasat D-zeu sa locuim (la munte), avem numai vorbe de bine. desi a fost timpul scurt, am „prins” toate brizele cu aerosoli de dimineata, respectiv, seara. Dar fara ceas desteptator (caci dimineata erau prezenti la 6:30 – 7) ci datorita tot lui Stefanut. Nu stiu unde avea el ceasul desteptator, dar in fiecare dimineata la 6:15 fix, se trezea si sarea vesel din pat. Asa ca nu mai pierdeam timpul (desi ne-ar fi prins bine sa-l dormim) si ieseam la aerosoli… E minunata Marea dimineata, la rasarit, iar Stefan parca stia ca aerul ii face bine. Foarte linistit si dragutel, admira rasaritul soarelui, in timp ce briza marii ii patrundea plamaneii sensibilizati de atatea bronsite. La pranz dormea uneori pe plaja, la umbra, ca un pui mic, protejat de soare insa respirand acelasi aer deosebit. Dar ca sa nu o mai lungim, a fost un episod foarte benefic pt noi toti, combinatia mare (apa sarata)-nisip-briza (aerosoli naturali)-namol, fiind extrem de prielnica pentru cei de la munte si nu numai..

.. dar cum vara s-a sfarsit si odata cu ea si activitatile specifice, ne pregatim de gradi, vizita la Cluj, operatie de polipi, etc..   dar despre toate astea in urmatorul articol. Septembrie calduros va dorim!